Obiective turistice

Băile Felix este un sat în comuna Sânmartin din județul Bihor, Crișana, România. Băile Felix se află la ca. 10 km sud de municipiul Oradea.

Este cea mai mare stațiune balneară cu regim permanent din România, situându-se pe locul doi, după litoralul Mării Negre, în privința numărului locurilor de cazare din România. Facilitățile existente în această stațiune permit tratarea cu succes a reumatismului și afecțiunilor neurologice, ginecologice, iar bazele medicale dispun de instalații pentru metode ca electroterapia, hidroterapia, aerosoli, masaje, împachetări cu parafină și alte operațiuni specifice tratamentelor balneare.

Sursa: wikipedia

Stațiunea Băile Felix permite și efectuarea unui turism de relaxare.

Izvoarele termale au fost puse în valoare în secolul al XVIII-lea de călugărul Felix Helcher de la mănăstirea Klosterbruck⁠(de) din Moravia, administrator al mănăstirii din Sânmartin. Între 1711-1721 au fost organizate primele așezăminte pentru tratament, sub numele de „Baia lui Felix” (în maghiară Félixfürdő). Felix Helcher a murit în anul 1737. În anul 1885 a fost captat un nou izvor, cu o temperatură de 49°C.

Izvoarele termale au fost descoperite, după unii în jurul anului 1000, după alții, în jurul anului 1200, iar potrivit altor experți au fost descoperite abia pe la 1700. Singurul fapt nedisputat de istorici este apariția primelor clădiri în această stațiune: între anii 1711-1721.

Domeniul mănăstirii Sânmartin a fost naționalizat în anul 1948 de autoritățile comuniste. Pe terenurile naționalizate au fost construite mai multe baze de agrement, inclusiv una a Securității. Aceasta din urmă este revendicată de Ordinul Premonstatens. În data de 2 aprilie 2014 ÎCCJ a dispus strămutarea dosarului de la Judecătoria Oradea la Judecătoria Giurgiu, unde se află în prezent. Alte cereri de retrocedare privind terenurile de la Băile Felix ale Ordinului Premonstratens se află pe rolul ÎCCJ.

Biserica cu Lună, cunoscută și sub denumirea Catedrala Adormirea Maicii Domnului, este o biserică creștin-ortodoxă aflată în Oradea, construită între anii 1784-1790. A fost denumită astfel datorită unui mecanism unic în Europa, aflat pe turla bisericii, care are menirea de a pune în mișcare o sferă cu diametrul de 1 m, de forma lunii, vopsită jumătate în negru, jumătate în auriu. Această sferă se deplasează după mișcarea de rotație a Lunii în jurul Pământului și arată, prin rotirea sa, toate fazele Lunii.

Sursa: wikipedia

Cetatea Oradea reprezintă un monument arhitectonic din România, una dintre puținele cetăți utilizate și în prezent. Se spune despre cetate că nu putea fi cucerită din cauza vastelor rețele subterane de legături cu exteriorul[necesită citare]. Șanțul cu apă al cetății era umplut în caz de asediu cu apă termală (prin aducțiuni) din râul Peța. În prezent, în incinta cetății ființează Facultatea de Arte Vizuale a Universității din Oradea.

Sursa: wikipedia

Grădina Zoologică din Oradea datează din anul 1960, an în care au fost aduse aici primele animale, dar pentru publicul larg a fost deschisă abia în 1962. Se întindea pe o suprafață de 3,2 hectare și avea 700 de animale din 32 de specii. Ca mărime, era una dintre cele mai mici Grădini Zoologice din România, deși numărul de animale pare destul de mare.

Are un habitat dintre cele mai propice, fiind situată sub un pod vegetal, format din peste 40 de specii de pomi. Arborii seculari reprezintă 20 % din flora de aici.

Din cauza spațiilor restrânse, improprii pentru animale, în 2007 grădina zoologică din Oradea și-a pierdut autorizația de mediu și a fost închisă.

În anul 2010, Consiliul Local al Municipiului Oradea a alocat încă 37.000 m² de teren pentru extinderea Grădinii zoologice.

În septembrie 2011, peste 500 de animale domestice (vaca Jana, bivoli albi, patru cai, câțiva ponei și zeci de găini, gâște, rațe, porumbei, iepuri, capre și porci) au fost scoase la vânzare prin licitație de către Administrația Domeniului Public din Oradea, pentru a se elibera spațiul, în vederea efectuării unor ample lucrări de modernizare și extindere la Grădina Zoologică. După terminarea lucrărilor, se intenționează achiziționarea unor leoparzi, pume, tigri, struți sau crocodili.

În urma lucrărilor de modernizare, spațiul alocat grădinii zoologice a fost dublat și modernizat în întregime la standardele unei grădini zoologice europene, astfel că suprafața acestuia este în prezent de 7 hectare. Redeschiderea grădinii zoologice renovate a avut loc la 1 iunie 2013, cu aproape 120 de specii de animale.

Pentru a putea face față cheltuielilor, în decembrie 2014 s-a luat inițiativa ca cele 650 de animale de la Grădina Zoologică din Oradea să poată fi „adoptate” la distanță, persoanele fizice urmând să plătească, pentru întreținerea acestora, 100 de lei pe an, iar firmele 500 de lei. Animalele adoptate vor rămâne în țarcurile lor, iar „părinții adoptivi” vor primi un certificat, în baza căruia vor beneficia de un tratament special la Grădina Zoologică din Oradea, respectiv în ultima sâmbătă din aprilie și în prima sâmbătă din octombrie vor celebra Ziua Părinților Adoptivi.

Sursa: wikipedia

Muzeul expune exemplare de carte rara, arta decorativa si arta plastica.

Micul muzeu din parcul Traian a fost înființat în anul 1957, la 80 de ani de la nașterea poetului, în fostul local Mülleráj. Clădirea a fost construită în secolul al XIX-lea, fiind pe vremuri cafenea, loc de întâlnire a intelectualilor orădeni. În fața muzeului se află statuia lui Ady Endre, dezvelită cu ocazia inaugurării muzeului. Pe acest postament s-a aflat inițial statuia de bronz „Ridicarea în ceruri a Mariei”, statuie care se află în prezent în grădina bisericii romano-catolice din Olosig.

Muzeul propriu-zis ocupă 3 săli, exponatele marcând evoluția poetului: (familia și copilăria, activitatea de gazetar și poet al cetății, și Poetul Ady Endre.

Sursa: wikipedia

Muzeul Țării Crișurilor muzeu de artă și știință, situat în municipiul Oradea. A fost inaugurat pe 17 ianuarie 1971, în clădirea restaurată a Palatului Baroc (sau Palatul Episcopal). Este situat în zona nord-vestică a orașului din imediata apropiere a parcului de pe strada Ștrandului, unde pe vremuri exista tradiționalul Obor al Oradiei.

Palatul episcopal a fost realizat de arhitectul austric, de stil baroc, Franz Anton Hillebrandt (1719 - 1797). Acesta a terminat și Bazilica Romano-Catolică, începută de arhitecții italieni Giovanni Battista Ricca (1691 - 1756) și Domenico Luchini.

Sursa: wikipedia

Palatul Apollo este un palat situat în Oradea, la intersecția străzii Republicii cu Mihai Eminescu. A fost construit între anii 1912 și 1914, fiind opera arhitectului orădean Kálmán Rimanóczy Junior.

Sursa:wikipedia

Palatul Moskovits, al cărui proiect din 1905 îi aparține arhitectului Rimanoczy Kalman jr., este unul dintre cele mai frumoase exemple ale stilului secession.

Zona centrală a fațadei dinspre strada Republicii prezintă o tratare pe verticală, firească și intuitivă parcă, din punct de vedere al succesiunii elementelor compoziționale și decorative, ceea ce induce o plăcută senzație de confort.

O abordare aparte o deține colțul. Acesta este circular, cu un acoperiș elipsoidal având decorații de tablă profilată cu linii sinuoase și volute cu decorații vegetale. Bovindoul central susținut de o consolă masivă se termină cu un balcon închis de o broderie florală din fier forjat.

Spațiul balconului este mărit de scobitura înaltă în corpul clădirii, în zona concavității motivul central al compoziției desfășurându-se în toată splendoarea sa. Acest motiv central este un cap de femeie ce iese dintr-un hățiș de frunze, flori și ramuri.

Sursa: wikipedia

Clădire construită în stilul secession-ului vienez, se presupune a fi fost proiectată de arh. Löbl Ferenc și terminată în anul 1913. Clădirea e formată din subsol, un parter înalt, mezanin și trei etaje care se dezvoltă în jurul unei curți interioare. Ultimul etaj este mansardat, acoperit fiind de un acoperiș foarte înalt. În planul fațadei se remarcă simetria față de axul central, frumoasa proporționare a traveelor, atât pe orizontal cât și pe vertical.

Decorația, reprezentativă pentru secession-ul vienez se reduce la medalioane de stuc, butoni de carămidă, feronerie, vitralii și basorelieful de ceramică, executat în atelierul Zsolnay, cu smalț metalifer de culoarea bronzului reprezentând “Menora” păzită de doi lei.

Sursa: wikipedia

Palatul Vulturul Negru este un monument arhitectonic reprezentativ al municipiului Oradea.

Palatul, aflat la adresa str. Independenței Nr. 1, a fost construit între 1907-1908 de arhitecții orădeni Marcell Komor și Dezső Jakab, în stil secession. Antreprenorul lucrării a fost Ferenc Sztarill. Pe locul acestei clădiri s-a aflat palatul Arborele Verde, care dispunea de o sală ce găzduia manifestările culturale și politice.

Clădirea este de colț, cu parter înalt și patru etaje, format din două corpuri între care se găsește un pasaj vitrat cu acces spre str. Independenței, Piața Unirii și str. Vasile Alecsandri. Fațada principală dinspre Piața Unirii este asimetrică, fiind formată din două corpuri mari, inegale, ce relevă cel mai bine stilul secession. Fațada corpului din str. Independenței este mai ordonată și sobră. Motivul central îl reprezintă un corp ieșit, impărțit în două registre, care se termină în atic trilobat, având un vitraliu în timpan. Vitraliul cu vulturul negru, devenit o emblemă a ansamblului, a fost executat în 1909, în atelierul orădean Neumann K.

Palatul Vulturul Negru este cea mai importantă clădire a stilului său, din Oradea. Clădirea este multifuncțională, cuprinzând, la vremea inaugurării, cazino, hotel, birouri, restaurant, grupate în trei corpuri asimetrice. În prezent, în clădire funcționează multe cluburi, cafenele, restaurante si birouri Digi, fiind un loc important de intalnire pentru scena sociala a Oradiei.

Sursa: wikipedia

În Piaţa Unirii (fosta Piaţa Sf.Ladislau) se află clădirea Primăriei, Palatul episcopal greco-catolic, Biserica ortodoxă Sf.Ierarh Nicolae şi biserica Sf.Ladislau Biserica cu lună, Palatul Vulturul Negru.

Șirul canonicilor este un monument de arhitectură barocă în Oradea. Este compus din 57 de arcade care constituie un coridor lung de peste 250 de metri unind 10 clădiri. A fost construit în perioada 1758-1875, după proiectul arhitectului F.A. Hillebrandt. Până în 1780 au fost ridicate primele 7 din cele 10 clădiri, alte două clădiri au fost terminate în 1863, iar cea de-a zecea a fost finalizată în 1875, la mai mult de 100 de ani de la inițierea construcției primei clădiri. În faza inițială în cadrul complexului de clădiri fusese inclus și un seminar teologic romano-catolic, care însă nu a mai fost construit aici.

Împreună cu Bazilica Romano-Catolică și Palatul Episcopal, constituie Complexul Baroc din Oradea.

Sursa: wikipedia

Sala este dispusă pe 3 nivele, oferind inițial până la 1.000 de locuri, din care 578 pe scaune. Intrarea, foarte impresionantă, este încadrată de statuile zeiței Comediei, respectiv a Tragediei. Aspectul exterior îmbină armonios stilul neoclasic, dominant în ansamblul fațadei, cu elemente neorenascentiste și neobaroce, în timp ce finisajele și ornamentațiile interioare se impun printr-un accentuat ton rococo.

Edificiul este structurat pe trei niveluri: sală, loji, balcon. În proiectarea sălii de spectacole s-a avut în vedere realizarea unei acustici perfecte. Este dotată și cu o fosă pentru orchestră. Aceste caracteristici transformă locația într-un spațiu ideal pentru montarea spectacolelor de teatru, a celor de operă și a concertelor. Sala are în prezent o capacitate totală de 670 de locuri.

Clădirea teatrului, denumit pe atunci Teatrul Orășenesc din Oradea, a fost construit în perioada 21 iulie 1899 – 1 octombrie 1900 de către arhitectul Kálmán Rimanóczy Junior ca urmare a unei tradiții teatrale orădene datând din 1730.

Proiectul a fost întocmit de renumita firmă de arhitecți Fellner și Helmer din Viena, iar realizarea lui, care a durat doar 15 luni, din 10 iulie 1899 până în 15 octombrie 1900, s-a derulat sub asistența arhitecților orădeni Kálmán Rimanóczy, Guttmann József și Rendes Vilmos.

Primul spectacol în teatru a avut loc la 15 octombrie 1900, în limba maghiară. În 9 și 10 octombrie 1927 se inaugurează prima stagiune românească pe scena orădeană cu reprezentațiile Teatrului Național din Cluj, al cărui director era poetul și dramaturgul Victor Eftimiu. În 29 ianuarie 1928 se constituie Asociația „Vestul Românesc” cu scopul predilect de a întemeia un teatru stabil și un cotidian românesc. Sub direcția Comitetului Central al Asociației pe 18 septembrie 1928 ia ființă Teatrul Asociației Vestul Românesc, primul teatru românesc stabil din Oradea.

Stagiunea se deschide în 13 octombrie 1928, cu piesa Fântâna Blanduziei de Vasile Alecsandri, în rolul principal evoluând Zaharia Bârsan. Pe scena orădeană s-au jucat piese scrise de renumiți scriitori români ca Mihail Sorbul, I. L. Caragiale, Lucreția Petrescu, Octavian Goga, dar și din repertoriul universal. Teatrul Național din Cluj și Teatrul Național din București, susțineau turnee cu trupe de actori care încântau publicul local. Totodată, Teatrul Asociației Vestul Românesc își reprezenta spectacolele în deplasările realizate la Beiuș, Arad, Satu Mare, Baia Mare, Carei, încercând astfel să dețină un rol artistic determinant, ce acoperea întreaga zonă vestică a țării.

Din 1931, când Asociația Vestul Românesc își încheie sarcina dificilă de a patrona Teatrul de Vest, și până după 1940, Oradea nu a mai deținut un teatru românesc stabil, primind însă în mod constant turneele teatrelor din București și Cluj. După Diktatul de la Viena din 30 august 1940, în urma căruia nordul Transilvaniei este cedat Regatului Ungariei, pe scena teatrului orădean nu s-a mai reprezentat nimic în limba română. Abia după eliberare, în 1944, un grup muncitoresc înființează asociația Prietenii teatrului cu intenția de a recrea teatrul românesc orădean sub vechea denumire Teatrul de Vest. Ministerul Artelor susține eforturile Asociației, iar în 19 decembrie 1945, actorii angajați, în frunte cu artistului Ștefan Iordănescu, viitorul director, sosesc în Oradea. Inaugurarea noii stagiuni va avea loc în seara zilei de 4 ianuarie 1946, când se va pune în scenă melodrama, celebră în epocă, a celor doi autori D’Ennery și Cormon, Cerșetori în haine negre.

Deși pe data de 1 aprilie 1946, teatrul din Oradea este etatizat, alături de teatrele din Timișoara, Brașov și Galați, el va funcționa în continuare ca un teatru privat, fiind într-adevăr privat de fondurile guvernamentale pe care le merita potrivit noului statut. Din lipsa subvențiilor și a unui public interesat, Teatrul de Vest va activa doar două stagiuni, după care se va muta la Arad (1948). Timp de șapte ani, Oradea rămâne din nou fără teatru profesionist în limba română.

Sursa: wikipedia